Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    CFM a stins integral restanțele la salariu pentru anul 2021

     

    Întreprinderea de stat „Calea Ferată din Moldova”, anunță că la data de 31 mai 2022, a achitat integral restanțele salariale față de angajații întreprinderii, acumulate pe parcursul anilor precedenți.

                Reamintim că începînd cu 1 iunie 2021, odată cu schimbara conducerii întreprinderii, salariile curente au început a fi plătite fără întîziere, pe parcursul lunii curente. Concomitent au fost stinse și restanțele la salariile neachitate din perioadele precedente.

                Redresarea situației economico-financiare a întreprinderii, fapt ce a și dus la lipsa acumulărilor unor noi restanțe la salariu, a fost posibilă datorită bunei gestionări a activităților operaționale, dar și a acțiunilor de dezvoltare și menținere a infrastructurii, realizate de actuala conducere CFM în comun cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale dar și cu susținerea altor instituții de stat și internaționale.

                În acest context, menționăm că începînd cu luna iulie 2022, planificăm o majorare considerabilă a salariilor, aproximativ cu 70%, pentru toți colaboratorii CFM.

     


    12.12.2025 | Atenție - achiziție a serviciilor de proiectare!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” informează, că inițiază procedura de achiziție a serviciilor de proiectare pentru obiectivul „Asigurarea stabilității terasamentului liniei de cale ferată Cahul–Giurgiulești, tronsonul Colibaș–Giurgiulești”, la următoarele poziții kilometrice: km 88+700, km 88+800, km 88+900, km 89+200, km 89+900, km 92+150, km 92+350....

    08.12.2025 | Atenție – licitații!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță: > la 22.12.2025, ora 09.00, va avea loc licitaţia „cu reducere” privind comercializarea a 62 locomotive, expuse în 62 de loturi, inclusiv: - 58 de loturi - locomotive de model 3ТЭ10М; - 3 loturi - locomotive de model 2ТЭ10Л; - 1 lot - locomotivă de model M62. ...

    02.12.2025 | Vizită de instruire în Serbia
    În perioada 26–28 noiembrie 2025, reprezentanții Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” au participat la o vizită de instruire în orașul Belgrad, Serbia, dedicată procesului de integrare europeană în domeniul transportului feroviar și studierii experienței Republicii Serbia.Gazdele au prezentat practici de succes privind modernizarea infrastructurii feroviare, implementarea standardelor europene de siguranță, digitalizarea managementului traficului și atragerea investițiilor în dezvoltarea rețelei de transport. O atenție deosebită a fost acordată cooperării cu Uniunea Europeană și integrării în sistemul european de transport....
    Afișați mai multe ...