Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță, că din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile de pe teritoriul României, astăzi, 18 februarie 2026, trenul pe ruta Chișinău–București înregistrează întârzieri pe parcursul traseului.

    Pe teritoriul României sunt semnalate ninsori abundente, viscol și depuneri de zăpadă pe infrastructura feroviară, precum și temperaturi scăzute, care afectează circulația în condiții normale. În unele sectoare de cale ferată, circulația se desfășoară cu restricții de viteză, iar echipele feroviare intervin pentru menținerea traseului în condiții de siguranță.

    La această oră, sosirea trenului în stația București este estimată cu o întârziere de peste 6 ore. Trenul se află în circulație.

    Plecarea trenului din București spre Chișinău, programată pentru această seară, poate fi ajustată în funcție de evoluția condițiilor meteorologice și de situația operativă de pe infrastructura feroviară.

    Recomandăm călătorilor să urmărească informațiile actualizate privind circulația trenurilor și să țină legătura cu operatorul feroviar pentru detalii suplimentare.


    19.05.2026 | CFM avertizează: Nerespectarea regulilor la trecerile la nivel cu calea ferată poate provoca accidente grave
    La 19 mai 2026, în jurul orei 14.15, a fost înregistrat un incident la o trecere la nivel cu calea ferată. Mecanicul unui tren, care circula pe tronsonul feroviar Florești-Bălți, a aplicat frânarea de urgență, însă nu a reușit să evite impactul cu un autovehicul, care a pătruns neregulamentar pe calea ferată. La fața locului a fost solicitat Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112....

    18.05.2026 | Atenție – licitații!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță: la 26.05.2026, ora 09.00, va avea loc licitaţia cu reducere privind comercializarea a 16 locomotive, expuse în 16 de loturi...

    14.05.2026 | Atenție la trecerile la nivel cu calea ferată!
    La 14 mai 2026, în jurul orei 12.50, pe tronsonul feroviar Ocnița–Vălcineț, mecanicul unui tren a fost nevoit să aplice frânarea de urgență, după ce un automobil a pătruns pe calea ferată cu încălcarea prevederilor Regulamentului circulației rutiere. În pofida măsurilor întreprinse, impactul nu a putut fi evitat....
    Afișați mai multe ...