Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


     

    La 20 martie 2026, Directorul general al Întreprinderii de Stat "Calea Ferată din Moldova", dl Serghei Cotelinic, a efectuat o vizită de lucru pe șantierul din Văleni, raionul Cahul, unde a fost finalizată una dintre cele mai importante etape ale reabilitării tronsonului feroviar de importanță strategică.

    In cadrul acestei etape au fost forate 920 de găuri, cu adâncimi de până la 25 de metri, și turnate aproximativ 8 mii de tone de beton, formând piloți de susținere, care consolidează malul râului Prut și protejează infrastructura împotriva calamităților naturale.

    Restabilirea acestui tronson feroviar și redeschiderea lanțului logistic spre Portul Internațional Liber Giurgiulești reprezintă un obiectiv strategic major, cu impact direct asupra dezvoltării economice și facilitării transportului de mărfuri.

    Lucrările vor continua cu consolidarea malului și stabilizarea versantului, iar etapa finală va include montarea și instalarea suprastructurii căii ferate, pregătind terenul pentru funcționarea sigură și durabilă a acesteia.

    Tronsonul feroviar, construit în anul 2007, a fost grav afectat în august 2022, în urma tasărilor de teren, provocate de calamități naturale.

     


    15.10.2026 | Obuz depistat pe segmentul feroviar Căușeni–Bender
    Întreprinderea de Stat ”Calea Ferată din Moldova” informează, că la 14 octombrie 2026, în jurul orei 09.45, în timpul efectuării lucrărilor la canalul de evacuare a apelor, pe segmentul feroviar Căușeni–Bender, la km 17, pichetul 8, angajații serviciului de întreținere a căii ferate au depistat un obuz din timpul războiului....

    29.09.2026 | CFM și Poliția Națională consolidează cooperarea pentru asigurarea securității feroviare
    La 29 septembrie 2026, reprezentanții Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” și Poliției Naționale au desfășurat o ședință comună dedicată consolidării măsurilor de securitate și siguranță în transportul feroviar. Ședința a fost convocată în contextul creșterii numărului de incidente feroviare, care a ajuns la 14 cazuri înregistrate până în septembrie 2026, comparativ cu 10 cazuri raportate pe parcursul întregului an 2025. ...

    28.09.2026 | Atenție la trecerile la nivel cu calea ferată!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” informează, că în dimineața zilei de 28 septembrie 2026, în jurul orei 09.00, la intersecția nedirijată la nivel cu calea ferată din zona Bulboaca, km 1513, pichetul 9, conducătorul unui automobil a intrat în coliziune cu o mașină specializată pentru tăierea vegetației, aflată în deplasare. ...
    Afișați mai multe ...