Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Traverse pentru conexiunea feroviară Prut-Fălciu

    La 15 august 2025 Întreprinderea de Stat “Calea Ferată din Moldova” a recepționat primul lot de traverse, destinate reabilitării liniilor de cale ferată a segmentului feroviar Prut 2 (Cantemir, Republica Moldova – Fălciu, România).

     Membrii comisiei de recepționare au verificat parametrii tehnici și caracteristicile indicate în certificatul de conformitate și certificatul de calitate, care însoțesc bunurile, inclusiv mărimile traverselor, calitatea impregnării lemnului, precum și ratele de absorbție a agenților de protecție. Lotul de traverse a fost procurat din sursele financiare, alocate de Guvernul Republicii Moldova pentru dezvoltarea transportului feroviar.

    Reabilitarea infrastructurii feroviare, inclusiv a podului feroviar și a stațiilor de frontieră Prut 2, este efectuată în baza Memorandumului de înțelegere cu privire la reluarea conexiunii feroviare Prut-Fălciu, semnat la 14 aprilie 2025 de  Întreprinderea de Stat “Calea Ferată din Moldova” și Compania Naţională de Căi Ferate din România.

     

     


    11.03.2026 | Atenție – licitații!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță: > la 18.03.2026, ora 09.00, va avea loc licitaţia cu strigare privind darea în locațiune, pe un termen de până la 3 ani, a 7 bunuri imobile neutilizate în procesul tehnologic, expuse în 7 loturi: ...

    09.03.2026 | Turismul feroviar – o experiență autentică
    Turismul feroviar devine tot mai popular în Europa, iar Republica Moldova începe să fie descoperită și din perspectiva unei călătorii liniștite și pitorești cu trenul, prin peisaje rurale, sate tradiționale și podgorii întinse, oferind turiștilor o experiență autentică și relaxantă. Un exemplu recent este excursia organizată în zilele de 6-7 martie 2026 pentru echipa unei companii cehe, specializate în transport feroviar și turism. Participanții au vizitat gara feroviară și depourile CFM, unde au făcut cunoștință cu infrastructura și activitatea transportului feroviar din Moldova, după care au călătorit pe șine prin mai multe regiuni ale țării. ...

    06.03.2026 | Stimаte doamne,
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” adresează cele mai sincere și călduroase felicitări cu ocazia frumoasei sărbători de primăvară – 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii!...
    Afișați mai multe ...