Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Ziua Profesională a Feroviarului

    Ziua Feroviarului în Republica Moldova, în mod tradiţional, este sărbătorită în prima duminică a lunii august. Transportul feroviar este o parte esențială a infrastructurii naționale, iar rolul pe care îl au feroviarii în asigurarea mobilității, securității și continuității activităților economice, este unul de o importanță majoră.

    Anul curent sărbătoarea profesională este marcată printr-o amplă reorganizare instituțională. În această perioadă importantă de restructurare și modernizare, atribuția fiecărui angajat devine și mai esențială pentru dezvoltarea unui sistem feroviar performant, sigur și adaptat nevoilor contemporane.

    Cu ocazia sărbătorii profesionale “Ziua Feroviarului” adresez sincere felicitări, urări de bine și recunoștință tuturor feroviarilor pentru profesionalismul, devotamentul și responsabilitatea, cu care îndeplinesc misiunea zilnică în acest domeniu nobil! Sănătate, succes în plan personal și realizări remarcabile în activitatea profesională!

    Prin eforturi comune vom depăși cu succes toate provocările și vom construi împreună un viitor solid pentru această ramură strategică a economiei naționale, artera vitală de legătură, progres și dezvoltare!

     

    Serghei COTELINIC

    Director general interimar,

    ÎS “Calea Ferată din Moldova”

     

     


    18.02.2026 | Atenție!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță, că din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile de pe teritoriul României, astăzi, 18 februarie 2026, trenul pe ruta Chișinău–București înregistrează întârzieri pe parcursul traseului. Pe teritoriul României sunt semnalate ninsori abundente, viscol și depuneri de zăpadă pe infrastructura feroviară, precum și temperaturi scăzute, care afectează circulația în condiții normale. În unele sectoare de cale ferată, circulația se desfășoară cu restricții de viteză, iar echipele feroviare intervin pentru menținerea traseului în condiții de siguranță. ...

    13.02.2026 | CFM trece la un nou nivel în digitalizare
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) desfășoară testarea unui nou sistem de comunicare operațională, destinat asigurării circulației neîntrerupte a trenurilor, care marchează un pas important în procesul de digitalizare și modernizare a activității întreprinderii. Specialiștii întreprinderii au modernizat legătura tehnologică operativă dintre dispecer, impiegatul de mișcare al stației feroviare și mecanicul de locomotivă, prin utilizarea comunicațiilor mobile corporative. ...

    12.02.2026 | Parteneriat pentru situații de urgență
    La 12 februarie 2026, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au semnat un Acord de cooperare interinstituțională, având drept scop sporirea eficienței acțiunilor de prevenire, pregătire și reacționare în cazul situațiilor de urgență și excepționale....
    Afișați mai multe ...