Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Trenul de pompieri – în acțiune

    Astăzi, 08 iulie 2024, echipa de pompieri a trenului de intervenție la incendii a Căii Ferate din Moldova a reacționat promt, reușind în timp restrâns să câștige lupta cu flăcările, care au cuprins iarba uscată de-a lungul liniei de cale ferată și prezentau pericol real de distrugere a traverselor de lemn.

    Focarul incendiului vegetal a fost sesizat pe teritoriul Ucrainei aproximativ la ora 12.00. Datorită timpului canicular, flăcările și-au lărgit aria, trecând hotarul și cuprînzând tronsonul de cale ferată Cimișlia-Basarabeasca, kilometrul 125. Angajații Căii Ferate au reacționat imediat, informând Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

    Totodată, echipa de pompieri a trenului de intervenție a stației Basarabeasca, în regim de urgență, a întreprins măsurile necesare pentru localizarea și lichidarea incendiului din imediata apropiere a liniilor de cale ferată.

    Merită menționat faptul, că angajaţii Căii Ferate din Moldova trec o pregătire specială privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor și sunt mereu gata de intervenție în caz de incendiu.


    16.04.2026 | Atenție – licitații!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță: > la 28.04.2026, ora 09.00, va avea loc licitaţia cu reducere privind comercializarea a 21 locomotive, expuse în 21 de loturi, inclusiv: - 19 de loturi - locomotive de model 3ТЭ10М; - 2 loturi - locomotive de model 2ТЭ10Л. ...

    14.04.2026 | Testarea conexiunii Chișinău – Aeroport
    La 14 aprilie 2026, ÎS “Calea Ferată din Moldova”, în comun cu ÎS “Aeroportul Internațional Chișinău” și SA “Administrația Națională a Drumurilor”, a efectuat testarea rutei speciale “Chișinău – Revaca – Aeroport”, o inițiativă menită să optimizeze accesul călătorilor către Aeroportul Internațional Chișinău și să eficientizeze conexiunile de transport. ...

    10.04.2026 | Sărbători fericite!
    Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paște, adresez cele mai sincere și călduroase felicitări tuturor angajaților, partenerilor și călătorilor! Fie ca Lumina Învierii Domnului să vă aducă pace în suflet, sănătate, bucurie și speranță. Să petreceți aceste clipe binecuvântate alături de cei dragi, în armonie și liniște sufletească!...
    Afișați mai multe ...