Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) continuă să dezvolte infrastructura logistică prin modernizarea și extinderea utilizării estacadelor feroviare, care reprezintă un element esențial în asigurarea unui transport eficient, sigur și rapid al mărfurilor.

    Utilizarea estacadelor feroviare oferă multiple avantaje, atât din punct de vedere logistic, cât și comercial, contribuind la optimizarea lanțului de aprovizionare și la reducerea timpului de staționare a vagoanelor. Aceste platforme special amenajate permit descărcarea rapidă și sigură a materialelor de construcții, a mărfurilor vrac sau containerizate, în condiții moderne și adaptate nevoilor agenților economici.

    Beneficii directe pentru clienți: posibilitatea de a primi loturi mari de materiale de construcții la prețuri reduse, datorită tarifelor avantajoase ale transportului feroviar, livrarea mărfii la timp, indiferent de condițiile meteorologice sau de sezon, servicii de transbordare și depozitare organizate în funcție de necesități.

    Astfel, estacadele feroviare nu sunt doar elemente de infrastructură, ci adevărate instrumente strategice pentru dezvoltarea economică, facilitând conexiunile între operatorii de transport, agenții economici și piețele de desfacere.

    În prezent, CFM dispune de 23 de estacade pentru descărcarea pietrișului și a altor materiale vrac de construcții, amplasate pe întreg teritoriul țării. Dintre acestea, 15 estacade sunt funcționale, localizate în următoarele stații feroviare: Basarabeasca, Comrat, Taraclia, Bender-2, Căinari, Revaca, Rogojeni, Florești, Fălești, Răuțel, Mateuți, Drochia, Brătușeni, Lipcani și Vălcineț.

    În funcție de solicitările partenerilor comerciali, CFM derulează lucrări de restaurare și reabilitare a rampelor de descărcare în alte stații din rețeaua feroviară. Recent, Directorul general al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, dl Serghei Cotelinic, a efectuat o vizită de lucru la Stația Cahul, unde a evaluat stadiul lucrărilor de reabilitare a estacadei și a oferit o apreciere pozitivă progresului înregistrat.

    Prin modernizarea continuă a infrastructurii și adaptarea serviciilor la cerințele pieței, Î.S. „Calea Ferată din Moldova” își consolidează poziția pe piața regională și internațională, contribuind activ la dezvoltarea economică a Republicii Moldova și la atragerea de noi parteneriate comerciale.

     

     

     


    14.01.2026 | Consolidarea cooperării bilaterale în domeniul feroviar
    La 13 ianuarie 2026, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a găzduit vizita oficială a delegației SA „Căile Ferate din Ucraina”, eveniment ce se înscrie în eforturile comune de consolidare a cooperării bilaterale în domeniul transportului feroviar. Vizita a avut drept scop aprofundarea dialogului instituțional și identificarea soluțiilor comune pentru dezvoltarea și eficientizarea transportului feroviar de mărfuri și pasageri, în contextul provocărilor regionale actuale și al necesității asigurării unor lanțuri logistice sigure și durabile. ...

    06.01.2026 | Atenție – licitații!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță:la 26.01.2026, ora 09.00, va avea loc licitaţia „cu reducere” privind comercializarea a 54 locomotive, expuse în 54 de loturi. Licitațiile se vor desfășura pe adresa: mun.Chişinău, str.Vlaicu Pârcălab, 48, sala nr.51....

    31.12.2025 | Stimați colegi, parteneri și prieteni ai Căii Ferate din Moldova
    Cu prilejul sărbătorilor de iarnă și al trecerii în Noul An, adresez cele mai sincere urări de sănătate, pace și prosperitate dumneavoastră și familiilor dumneavoastră. Anul care se încheie a fost unul al provocărilor, dar și al eforturilor comune, în care profesionalismul, responsabilitatea și devotamentul angajaților Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” au contribuit la menținerea și dezvoltarea transportului feroviar național....
    Afișați mai multe ...