Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Accent deosebit – siguranța călătorilor

     

    Siguranța feroviară este unul din pilonii de bază, asupra căruia este focalizat întregul management al ÎS “Calea Ferată din Moldova”.

    Pe lîngă creșterea siguranței transportului pe infrastructura feroviară, reducerea riscurilor de accident sau incident feroviar, implicarea personalului în reducerea timpului de restabilire a circulației în cazul producerii unor accidente/incidente feroviare sau producerea de calamități naturale sau dezastre, un accent deosebit este pus pe transportarea călătorilor în condiţii de siguranţă şi confort.

    Pentru ridicarea nivelului de interacțiune și interoperabilitate la menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică în staţiile de cale ferată şi în trenurile de călători, la 17 iunie 2024, angajații Căii Ferate din Moldova au participat la un exercițiu tactic, organizat de Brigada de poliție cu destinație specială “Fulger” din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

    Forțele polițienești de intervenție au dezvoltat abilități în reținerea elementelor criminale în trenurile de călători, iar lucrătorii Căii Ferate s-au familiarizat cu metodele de identificare a persoanelor cu comportament suspect și reacția necesară în caz de furt a bunurilor călătorilor, huliganism sau alte abateri.  

    Directorul general interimar al Întreprinderii, dl.Sergiu Tomșa, a apreciat la justa valoare colaborarea bilaterală între instituții în domeniul creării și menținerii unui mediu sigur și etic pentru toți călătorii.

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     


    12.12.2025 | Atenție - achiziție a serviciilor de proiectare!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” informează, că inițiază procedura de achiziție a serviciilor de proiectare pentru obiectivul „Asigurarea stabilității terasamentului liniei de cale ferată Cahul–Giurgiulești, tronsonul Colibaș–Giurgiulești”, la următoarele poziții kilometrice: km 88+700, km 88+800, km 88+900, km 89+200, km 89+900, km 92+150, km 92+350....

    08.12.2025 | Atenție – licitații!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță: > la 22.12.2025, ora 09.00, va avea loc licitaţia „cu reducere” privind comercializarea a 62 locomotive, expuse în 62 de loturi, inclusiv: - 58 de loturi - locomotive de model 3ТЭ10М; - 3 loturi - locomotive de model 2ТЭ10Л; - 1 lot - locomotivă de model M62. ...

    02.12.2025 | Vizită de instruire în Serbia
    În perioada 26–28 noiembrie 2025, reprezentanții Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” au participat la o vizită de instruire în orașul Belgrad, Serbia, dedicată procesului de integrare europeană în domeniul transportului feroviar și studierii experienței Republicii Serbia.Gazdele au prezentat practici de succes privind modernizarea infrastructurii feroviare, implementarea standardelor europene de siguranță, digitalizarea managementului traficului și atragerea investițiilor în dezvoltarea rețelei de transport. O atenție deosebită a fost acordată cooperării cu Uniunea Europeană și integrării în sistemul european de transport....
    Afișați mai multe ...