Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” atrage atenția asupra creșterii alarmante a numărului de incidente și accidente feroviare. Dacă pe parcursul anului 2025 au fost înregistrate 10 astfel de cazuri, de la începutul anului 2026 au fost documentate deja 12!

    Cel mai recent incident s-a produs în seara zilei de 6 iunie 2026, la trecerea la nivel de la km 97, pe sectorul Cimișlia–Zloți, unde un automobil cu cinci persoane la bord, inclusiv trei minori, a pătruns în fața unei locomotive. În urma impactului nu au fost înregistrate victime, însă atât automobilul, cât și locomotiva au fost semnificativ deteriorate.

    În contextul intensificării traficului feroviar și al majorării vitezei trenurilor pe sectoarele reabilitate, CFM reamintește că infrastructura feroviară reprezintă o zonă cu risc sporit. Din cauza distanței mari, necesare pentru frânare, mecanicii de locomotivă nu pot opri instantaneu trenul și, în consecință, nu pot preveni întotdeauna producerea accidentelor în situația apariției neașteptate a unor persoane, vehicule sau alte obstacole pe linie.

    CFM solicită tuturor participanțior la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație și semnalizarea la trecerile la nivel cu calea ferată:

    • Traversarea căii ferate se va efectua exclusiv prin locurile special amenajate și semnalizate;
    • Este interzisă trecerea peste linii în fața trenurilor aflate în mișcare sau staționate;
    • Nu se admite aflarea, deplasarea sau staționarea pe liniile de cale ferată ori în zona de siguranță a acestora;
    • Conducătorii auto sunt obligați să respecte indicatoarele și semnalele de la trecerile la nivel cu calea ferată;
    • Părinții și cadrele didactice sunt îndemnați să informeze copiii și tinerii despre pericolele existente în zona căii ferate.

    Nerespectarea regulilor de siguranță poate avea consecințe grave, inclusiv pierderi de vieți omenești, răniri, perturbarea circulației feroviare și prejudicii materiale semnificative.

     

     


    15.10.2026 | Obuz depistat pe segmentul feroviar Căușeni–Bender
    Întreprinderea de Stat ”Calea Ferată din Moldova” informează, că la 14 octombrie 2026, în jurul orei 09.45, în timpul efectuării lucrărilor la canalul de evacuare a apelor, pe segmentul feroviar Căușeni–Bender, la km 17, pichetul 8, angajații serviciului de întreținere a căii ferate au depistat un obuz din timpul războiului....

    29.09.2026 | CFM și Poliția Națională consolidează cooperarea pentru asigurarea securității feroviare
    La 29 septembrie 2026, reprezentanții Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” și Poliției Naționale au desfășurat o ședință comună dedicată consolidării măsurilor de securitate și siguranță în transportul feroviar. Ședința a fost convocată în contextul creșterii numărului de incidente feroviare, care a ajuns la 14 cazuri înregistrate până în septembrie 2026, comparativ cu 10 cazuri raportate pe parcursul întregului an 2025. ...

    28.09.2026 | Atenție la trecerile la nivel cu calea ferată!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” informează, că în dimineața zilei de 28 septembrie 2026, în jurul orei 09.00, la intersecția nedirijată la nivel cu calea ferată din zona Bulboaca, km 1513, pichetul 9, conducătorul unui automobil a intrat în coliziune cu o mașină specializată pentru tăierea vegetației, aflată în deplasare. ...
    Afișați mai multe ...