Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


     

    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” informează că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipal, și în baza Regulamentului privind organizarea şi desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției vacante de administrator al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, aprobat prin ordinul directorului general al Agenției Proprietății Publice nr. 382 din 17.07.2025, a fost finalizată procedura de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de administrator al Întreprinderii.

     

    Concursul a fost desfășurat în două etape:

    1. La data de 25.08.2025, a fost efectuată „preselecția candidaților”, în urma căreia, din totalul de 4 dosare depuse, au fost admiși în etapa a doua – „interviul” doi candidați:  

    • Candidatul nr. 2 – Serghei Cotelinic

    • Candidatul nr. 4 – Emil Fiodorov

    2. Interviul a fost desfășurat la data de 03.09.2025, în cadrul căruia candidații au prezentat viziunea privind eficientizarea activității economico-financiare a Întreprinderii și au răspuns la întrebările formulate de membrii Consiliului de administrație în baza bibliografiei și criteriilor stabilite de Regulament.

    În urma evaluării punctajelor cumulate obținute la cele două etape, Candidatul nr. 2 – Serghei Cotelinic a obținut cel mai mare punctaj și a fost declarat învingător al concursului pentru funcția de administrator al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”.

    Decizia Consiliului de administrație privind desemnarea câștigătorului a fost adoptată în unanimitate și urmează a fi transmisă fondatorului în termenul stabilit, pentru inițierea procedurii de încheiere a contractului individual de muncă, în condițiile legii.

    Mulțumim toți candidații pentru interesul manifestat și participarea la concurs.


    12.12.2025 | Atenție - achiziție a serviciilor de proiectare!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” informează, că inițiază procedura de achiziție a serviciilor de proiectare pentru obiectivul „Asigurarea stabilității terasamentului liniei de cale ferată Cahul–Giurgiulești, tronsonul Colibaș–Giurgiulești”, la următoarele poziții kilometrice: km 88+700, km 88+800, km 88+900, km 89+200, km 89+900, km 92+150, km 92+350....

    08.12.2025 | Atenție – licitații!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță: > la 22.12.2025, ora 09.00, va avea loc licitaţia „cu reducere” privind comercializarea a 62 locomotive, expuse în 62 de loturi, inclusiv: - 58 de loturi - locomotive de model 3ТЭ10М; - 3 loturi - locomotive de model 2ТЭ10Л; - 1 lot - locomotivă de model M62. ...

    02.12.2025 | Vizită de instruire în Serbia
    În perioada 26–28 noiembrie 2025, reprezentanții Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” au participat la o vizită de instruire în orașul Belgrad, Serbia, dedicată procesului de integrare europeană în domeniul transportului feroviar și studierii experienței Republicii Serbia.Gazdele au prezentat practici de succes privind modernizarea infrastructurii feroviare, implementarea standardelor europene de siguranță, digitalizarea managementului traficului și atragerea investițiilor în dezvoltarea rețelei de transport. O atenție deosebită a fost acordată cooperării cu Uniunea Europeană și integrării în sistemul european de transport....
    Afișați mai multe ...