Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Reabilitarea tronsonului feroviar Văleni – lucrările avansează

    Lucrările de reconstrucție a tronsonului de cale ferată din satul Văleni, raionul Cahul, înaintează într-un ritm susținut.

    La 17 septembrie 2025, directorul general al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, dl Serghei Cotelinic, a efectuat o vizită de lucru pe șantier, unde a fost pusă în funcțiune o instalație specializată, capabilă să foreze găuri de până la 25 de metri adâncime și să le umple cu beton. Această soluție tehnică modernă va consolida malul râului Prut și va garanta stabilitatea construcției în fața eventualelor calamități.

    Pentru reabilitarea celor circa 400 de metri de cale ferată din zona afectată, sunt planificate 900 de astfel de foraje. Aplicarea acestei metode va permite restabilirea infrastructurii și redeschiderea lanțului logistic spre Portul Internațional Liber Giurgiulești.

    Amintim că tronsonul, construit în 2007, a fost grav afectat în august 2022, în urma tasărilor de teren provocate de calamități naturale.

    Lucrările sunt finanțate de Guvernul Republicii Moldova.


    08.06.2026 | Atenție sporită în zona căii ferate!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” atrage atenția asupra creșterii alarmante a numărului de incidente și accidente feroviare. Dacă pe parcursul anului 2025 au fost înregistrate 10 astfel de cazuri, de la începutul anului 2026 au fost documentate deja 12!...

    04.06.2026 | Instruiri specializate pentru personalul trenurilor de pompieri
    În perioada 3–5 iunie 2026, angajații Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” participă la un curs de instruire în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor, organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență....

    03.06.2026 | Dialog pentru dezvoltarea transportului feroviar
    La 3 iunie 2026, Directorul General al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM), dl Serghei Cotelinic, a avut o întrevedere de lucru cu reprezentanții Holdingului GRAMPET România și ai Grupului Feroviar Român (GFR), Costinel Almăjanu și Victor Gurdiș....
    Afișați mai multe ...