Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    În premieră - tren încărcat cu 3 mii de tone

    La 24 decembrie 2025, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a efectuat cu succes cursa de testare a unui tren de marfă cu greutatea de 3 000 de tone pe ruta Basarabeasca – Iargara – Prut 2 - Cahul.

    Pentru realizarea acestui proiect a fost efectuat un volum considerabil de lucrări pregătitoare: au fost restabilite rampele de primire a mărfurilor, a fost readus în stare de exploatare un segment de cale ferată, care nu a fost utilizat mai mult de cinci ani, a fost format trenul, pregătite două locomotive și realizate alte lucrări necesare.

    Trenul a parcurs ruta Basarabeasca – Iargara cu două locomotive, iar mai departe pe traseu - cu o singură locomotivă. La efectuarea cursei au fost implicați cei mai experimentați mecanici și instructori.

    În cadrul testării au fost aplicate pentru prima dată tehnologii moderne: monitorizarea video a întregului proces de transport și transmiterea electronică a documentelor între stații și echipele de locomotivă. De asemenea, pentru prima dată în ultimii 10 ani, la stația Cahul a fost restabilită rampa și au fost efectuate lucrări complete de încărcare-descărcare.

    Cursa de testare a fost efectuată în scopul livrării și descărcării vagoanelor pe estacada renovată a stației Cahul, precum și pentru evaluarea stării căii ferate după trecerea unui tren încărcat cu o asemenea greutate.

    Este important de menționat, că un astfel de tren poate înlocui până la 100 de camioane, ceea ce reduce semnificativ sarcina asupra drumurilor și are un impact pozitiv asupra mediului.

    Rezultatele cursei de testare au confirmat posibilitatea transportării pe acest segment a încărcăturilor de până la 3 mii de tone, ceea ce deschide noi perspective pentru reevaluarea capacităților logistice privind transportarea unor volume similare de marfă către și din portul Giurgiulești.

     


    17.07.2026 | Atenție – licitație!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță: > la 28.07.2026, ora 09.00, va avea loc licitaţia cu reducere privind comercializarea a 7 locomotive de model 3ТЭ10М, expuse în 7 loturi. ...

    14.07.2026 | Parteneriat strategic pentru dezvoltarea sectorului feroviar
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un Acord de colaborare, orientat spre consolidarea cooperării dintre mediul academic și sectorul feroviar. Parteneriatul vizează promovarea formării profesionale, susținerea cercetării aplicate și dezvoltarea capitalului uman necesar domeniului feroviar....

    13.07.2026 | Vizită de lucru în Japonia
    În perioada 6-10 iulie 2026, Directorul general al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, Serghei Cotelinic, a participat, în cadrul unei delegații comune a Republicii Moldova, alături de reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, la o vizită de lucru în Japonia, dedicată dezvoltării cooperării bilaterale în domeniul infrastructurii și transportului feroviar....
    Afișați mai multe ...