Informații importante | Важная информация
Companie - Știri
    Array


Atenție – licitații!

 

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță:

> la 19.08.2025, ora 09.00, va avea loc licitaţia „cu reducere” privind comercializarea a 82 locomotive, expuse în 82 de loturi, inclusiv:

- 78 de loturi - locomotive de model 3ТЭ10М;

- 3 loturi -  locomotive de model 2ТЭ10Л;

- 1 lot - locomotivă de model M62.

 

> la 19.08.2025, ora 11.00, va avea loc licitaţia „cu strigare” privind comercializarea a:

-  41 de vagoane de călători, inclusiv sistemul de frânare și de prindere, fără cărucioare, expuse în 41 de loturi;

- 90 cărucioare (boghiuri) compuse dintr-o pereche de osii cu roți (care reprezintă cea mai scumpă categorie de fier vechi și este acceptată în mod similar cu categoriile corespunzătoare de fier vechi clasele 3A și 5A), expuse în 45 de loturi a câte două boghiuri în fiecare lot.

 

> la 22.08.2025, ora 09:00, va avea loc licitaţia „cu strigare” privind darea în locațiune a 2 bunuri imobile neutilizate în procesul tehnologic, expuse în 2 loturi:

Lot I - Suprafață amenajată de 4000m2, mun.Chișinău, str.Calea Basarabiei, 18/1, termenul locațiunii - până la 3 ani,

Lot II - Suprafață amenajată de 300m2, mun.Chișinău, str.Calea Basarabiei, 18/1, termenul locațiunii - până la 3 ani.

Licitațiile se vor desfășura pe adresa: mun.Chişinău, str.Vlaicu Pârcălab, 48, sala nr.51. Modul de desfăşurare a licitaţiilor și documentele aferente bunurilor expuse pot fi consultate pe pagina oficială a întreprinderii: www.cfm.md.

 


07.11.2025 | Calea Ferată din Moldova a găzduit participanții „Interoperability Training”
La 6 noiembrie 2025, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a primit delegația participanților la instruirea internațională „Interoperability Training”, formată din reprezentanți ai transportatorilor și structurilor feroviare din Serbia, Kosovo, Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Turcia, România și Ucraina, Agenției Feroviare din Moldova și Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova. Oaspeții au fost familiarizați cu patrimoniul feroviar al Republicii Moldova, au vizitat Muzeul de Istorie al Căii Ferate din Moldova, Depoul și Gara Feroviară Chișinău, unde au fost prezentate istoria, realizările și perspectivele de modernizare ale sectorului feroviar național. Gazdele au oferit informații privind activitatea operațională a întreprinderii, rolul său strategic în transportul de mărfuri și pasageri, precum și inițiativele de integrare în rețeaua feroviară europeană. ...

06.11.2025 | Calea Ferată din Moldova planifică legătura logistică cu Portul Giurgiulești
La 5 noiembrie 2025, dl Serghei Cotelinic, Director general al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, a avut o întrevedere cu reprezentantul Portului de Pasageri și Mărfuri Giurgiulești, inginerul-șef dl Roman Natrașevschi. Scopul întrevederii - identificarea posibilităților de transport feroviar al mărfurilor către Portul Giurgiulești și consolidarea cooperării logistice între cele două instituții. În cadrul discuțiilor au fost analizate diverse opțiuni de asigurare a conexiunii dintre calea ferată și port, inclusiv organizarea transportului multimodal, care ar putea fi implementate imediat după reabilitarea tronsonului feroviar Văleni din raionul Cahul și reluarea lanțului logistic dintre Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” și Portul de Pasageri și Mărfuri Giurgiulești al Întreprinderii de Stat “Portul Fluvial Ungheni”. ...

06.11.2025 | Angajament reconfirmat
La 5 noiembrie 2025, dl Serghei Cotelinic, Director general al Întreprinderii de Stat "Calea Ferată din Moldova", a prezidat o ședință de lucru, organizată în cadrul implementării proiectului de infrastructură la scara largă pentru reconstrucția liniei de cale ferată Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulesti. În cadrul intrunirii, la care au participat reprezentanții companiilor partenere "Tehnic Consulting Engineering" din Romania și "Kamkor Management LLP" din Kazahstan, echipei de proiect a CFM, precum și ai echipei de management a reprezentanței permanente a SRL "Temirzhol Zhondeu", a fost audiat un raport detaliat privind lucrările finalizate până în prezent, discutate aspecte organizatorice și punctate măsurile necesare pentru asigurarea executării calitative și în termenul stabilit a lucrărilor. ...
Afișați mai multe ...