Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


     

    Start campaniei de informare și sensibilizare ”Integru pe șine”

     

    Î.S ”Calea Ferată din Moldova” în parteneriat cu Centrul Național Anticorpuție (CNA) a lansat astăzi, 11.11.2022, campania de informare și sensibilizare cu privire la riscurile și consecințele implicării în acte de corupție la locul de muncă.

    În cadrul campaniei, zeci de angajați CFM au făcut cunoștință cu procedura de declarare a cadourilor admisibile și neadmisibile, a influențelor necorespunzătoare, a modalităților de denunțare a actelor de corupție. Totodată, s-a discutat și despre rolul avertizorului de integritate în vederea asigurării unui serviciu public onest și integru. Activitățile de informare și sensibilizare vor contribui la fortificarea integrității instituționale și profesionale și la prevenirea și combaterea corupției.

    Scopul campaniei anticorupție este de a informa și sensibiliza angajații Î.S ”Calea Ferată din Moldova”, dar și pasagerii, cetățenii în general, cu privire la rigorile integrității, condamnării corupției, precum și mecanismele de denunțare a manifestărilor de corupție.

    Campania ”Integru pe șine” va continua cu instruiri și la nodurile feroviare din Bălți, Basarabesca, Ocnița, Ungheni, Giurgiulești și Bender. De asemenea, pentru manifestarea unei atitudini pozitive față de sesizarea cazurilor de corupție, pliante informative vor fi distribuite și în rândul pasagerilor.

     

    Precizăm că prevenirea și combaterea corupției sunt priorități de bază în cadrul Î.S ”Calea Ferată din Moldova”, în vederea dezvoltării eficiente și profitabile a ramurii transportului feroviar și activităților conexe.

     

    Linia Specializată Anticorupție CFM : 373 (22)- 833-338

    Linia Națională Anticorupție CNA : 0 800 5555

    Repere:

    • Legea integrității 82/2017;

    • Legea privind avertizorii de integritate nr. 122/2018;

    • HG pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de examinare și raportare internă a dezvăluirilor practicilor ilegale nr. 23/2020.

     

     

     


    16.04.2026 | Atenție – licitații!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță: > la 28.04.2026, ora 09.00, va avea loc licitaţia cu reducere privind comercializarea a 21 locomotive, expuse în 21 de loturi, inclusiv: - 19 de loturi - locomotive de model 3ТЭ10М; - 2 loturi - locomotive de model 2ТЭ10Л. ...

    14.04.2026 | Testarea conexiunii Chișinău – Aeroport
    La 14 aprilie 2026, ÎS “Calea Ferată din Moldova”, în comun cu ÎS “Aeroportul Internațional Chișinău” și SA “Administrația Națională a Drumurilor”, a efectuat testarea rutei speciale “Chișinău – Revaca – Aeroport”, o inițiativă menită să optimizeze accesul călătorilor către Aeroportul Internațional Chișinău și să eficientizeze conexiunile de transport. ...

    10.04.2026 | Sărbători fericite!
    Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paște, adresez cele mai sincere și călduroase felicitări tuturor angajaților, partenerilor și călătorilor! Fie ca Lumina Învierii Domnului să vă aducă pace în suflet, sănătate, bucurie și speranță. Să petreceți aceste clipe binecuvântate alături de cei dragi, în armonie și liniște sufletească!...
    Afișați mai multe ...