Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Crearea unui Centru Logistic multimodal –

    proiect strategic pentru Calea Ferată din Moldova

     

    În perioada 3-6 iunie 2024 Directorul general interimar al Căii Ferate din Moldova, Serghei Tomșa, a efectuat o vizită de studiu în Austria. Deplasarea este parte a suportului oferit de Programul USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA) în elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru crearea unui Centru Logistic multimodal la stația feroviară Berești din mun.Ungheni.

     Obiectivul principal al deplasării a fost vizitarea a două terminale logistice din orașele Graz și Viena, în scopul preluării bunelor practici direct de la operatorii acestor terminale și dobândirea unei viziuni mai ample asupra creării, funcționării, administrării și dezvoltării acestui tip de activitate.

    Studiul de fezabilitate, elaborat cu sprijinul Proiectului MISRA, va oferi o analiză detaliată a oportunităților și provocărilor legate de dezvoltarea centrului logistic multimodal. De asemenea, va include o evaluare a infrastructurii existente și prezentarea machetei centrului, o analiză a pieței, o estimare a costurilor și a beneficiilor proiectului, precum și recomandări privind atragerea investițiilor și ajustarea cadrului legal.

    Dezvoltarea unui terminal logistic multimodal la Ungheni este un proiect strategic pentru Calea Ferată din Moldova, în cadrul căruia urmează a fi asigurată conectarea țării noastre la coridoarele de transport internațional, ce va consolida, totodată, și poziția Republicii Moldova ca nod feroviar logistic important în regiune și va facilita integrarea țării în Uniunea Europeană.

     

     

     


    16.04.2026 | Atenție – licitații!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță: > la 28.04.2026, ora 09.00, va avea loc licitaţia cu reducere privind comercializarea a 21 locomotive, expuse în 21 de loturi, inclusiv: - 19 de loturi - locomotive de model 3ТЭ10М; - 2 loturi - locomotive de model 2ТЭ10Л. ...

    14.04.2026 | Testarea conexiunii Chișinău – Aeroport
    La 14 aprilie 2026, ÎS “Calea Ferată din Moldova”, în comun cu ÎS “Aeroportul Internațional Chișinău” și SA “Administrația Națională a Drumurilor”, a efectuat testarea rutei speciale “Chișinău – Revaca – Aeroport”, o inițiativă menită să optimizeze accesul călătorilor către Aeroportul Internațional Chișinău și să eficientizeze conexiunile de transport. ...

    10.04.2026 | Sărbători fericite!
    Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paște, adresez cele mai sincere și călduroase felicitări tuturor angajaților, partenerilor și călătorilor! Fie ca Lumina Învierii Domnului să vă aducă pace în suflet, sănătate, bucurie și speranță. Să petreceți aceste clipe binecuvântate alături de cei dragi, în armonie și liniște sufletească!...
    Afișați mai multe ...