Informații importante | Важная информация
Companie - Știri
    Array


Licitație

Î.S. „Calea Ferată din Moldova” invită agenții economici să participe la licitația deschisă pentru îndeplinirea lucrărilor de reabilitare a tronsonului de cale ferată din satul Văleni, raionul Cahul! 

Perioada clarificărilor: 9 - 21 iulie 2025, perioada de depunere a ofertelor: 21 - 29 iulie 2025.

Lucrările de reabilitare a segmentului feroviar de aproximativ de 360m includ executarea unui set de măsuri de protecție contra alunecărilor de teren și eroziunii – colectarea și evacuarea organizată a apelor de suprafața, consolidarea malurilor râului Prut în zona alunecărilor, executarea unei construcții de susținere pe sectorul deformat al terasamentului de cale ferată și alte lucrări.

Valoarea estimată este de 53 400 000 lei, finanțator – Guvernul Republicii Moldova. Detalii: https://achizitii.md/ro/public/tender/21448982/

 


07.11.2025 | Calea Ferată din Moldova a găzduit participanții „Interoperability Training”
La 6 noiembrie 2025, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a primit delegația participanților la instruirea internațională „Interoperability Training”, formată din reprezentanți ai transportatorilor și structurilor feroviare din Serbia, Kosovo, Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Turcia, România și Ucraina, Agenției Feroviare din Moldova și Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova. Oaspeții au fost familiarizați cu patrimoniul feroviar al Republicii Moldova, au vizitat Muzeul de Istorie al Căii Ferate din Moldova, Depoul și Gara Feroviară Chișinău, unde au fost prezentate istoria, realizările și perspectivele de modernizare ale sectorului feroviar național. Gazdele au oferit informații privind activitatea operațională a întreprinderii, rolul său strategic în transportul de mărfuri și pasageri, precum și inițiativele de integrare în rețeaua feroviară europeană. ...

06.11.2025 | Calea Ferată din Moldova planifică legătura logistică cu Portul Giurgiulești
La 5 noiembrie 2025, dl Serghei Cotelinic, Director general al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, a avut o întrevedere cu reprezentantul Portului de Pasageri și Mărfuri Giurgiulești, inginerul-șef dl Roman Natrașevschi. Scopul întrevederii - identificarea posibilităților de transport feroviar al mărfurilor către Portul Giurgiulești și consolidarea cooperării logistice între cele două instituții. În cadrul discuțiilor au fost analizate diverse opțiuni de asigurare a conexiunii dintre calea ferată și port, inclusiv organizarea transportului multimodal, care ar putea fi implementate imediat după reabilitarea tronsonului feroviar Văleni din raionul Cahul și reluarea lanțului logistic dintre Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” și Portul de Pasageri și Mărfuri Giurgiulești al Întreprinderii de Stat “Portul Fluvial Ungheni”. ...

06.11.2025 | Angajament reconfirmat
La 5 noiembrie 2025, dl Serghei Cotelinic, Director general al Întreprinderii de Stat "Calea Ferată din Moldova", a prezidat o ședință de lucru, organizată în cadrul implementării proiectului de infrastructură la scara largă pentru reconstrucția liniei de cale ferată Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulesti. În cadrul intrunirii, la care au participat reprezentanții companiilor partenere "Tehnic Consulting Engineering" din Romania și "Kamkor Management LLP" din Kazahstan, echipei de proiect a CFM, precum și ai echipei de management a reprezentanței permanente a SRL "Temirzhol Zhondeu", a fost audiat un raport detaliat privind lucrările finalizate până în prezent, discutate aspecte organizatorice și punctate măsurile necesare pentru asigurarea executării calitative și în termenul stabilit a lucrărilor. ...
Afișați mai multe ...